Leurda este
considerată, din punct de vedere terapeutic, mai puternică decât usturoiul, care
şi acesta, la rândul său este unul dintre cele mai apreciate medicamente din
lume. Leurda are efecte terapeutice mai puternice decât usturoiul deoarece
aceasta creşte liberă, neinfluenţată de mâna omului.
Salata de leurdă este tolerată de ficat şi este recomandat a
fi consumată dimineaţa pe stomacul gol fără a mai consuma alte alimente
înainte.
Ingrediente:
3 legături leurdă
6-8 ridichi
1 legătură ceapă
verde
6-8 ouă de
prepeliţă
-dressing-ul (sosul)
1 lingură ulei
1 lingură zeamă
de lămâie
1 linguriţă
muştar de Dijon
sare
piper
Mod de preparare:
Se spală leurda
şi se rupe fâşii, ridichile se taie felii subţiri iar ceapa verde se toacă
mărunt. Ouăle de prepeliţă se fierb în apă cu un praf de sare 3-4 minute (de când a început apa să
fiarbă) apoi se curăţă de coajă şi se taie pe jumătate. Sosul pentru salată se
prepară amestecând muştarul cu uleiul apoi cu zeama de lămâie, sare şi piper
după gust.
Se pun într-un castron leurda, ceapa, ridichile şi ouăle de prepeliţă apoi se adaugă deasupra
salatei şi sosul.
Noi am servit
salata ca atare, fără pâine sau altceva pe lângă ea.
O salată super,
super gustoasă!
Poftă bună!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu