Ador prăjiturile
şi torturile cu ciocolată,muuuultă ciocolată!Acest tort se prepară foarte uşor
şi poate fi servit cu orice ocazie:zi de naştere, onomastică, sărbătorile de Crăciun sau Paşte.
Nu mai staţi pe
gânduri şi încercaţi-l!
Ingrediente
pentru o tavă cu diam de 26 cm:
-pentru blat
250 gr biscuiti
digestivi
150 gr unt
-pentru cremă
500 gr ciocolată
cu lapte
500 ml smântână
dulce pentru frişcă
-pentru glazură
1oo gr ciocolată
neagră ( 70% cacao)
100 ml lapte
2 linguri
smântână dulce
2 linguri zahăr
pudră
1 lingură unt
-pentru ornat
fulgi de
ciocolata albă
Mod de preparare:
Am folosit pentru
acest tort o tavă cu inel detaşabil cu
diam de 26 cm.Am pus inelul pe platoul pe care am vrut să pun tortul şi a fost
mult mai simplu.
Se sfărâmă
biscuiţii apoi se topeşte untul la microunde şi se amestecă împreună cu
biscuiţii.Se aşează în tava de tort apoi se pune în frigider.
Ciocolata cu
lapte se rupe bucăţele,apoi 200 ml din smântâna dulce se pune pe foc şi se ţine până la punctul de fiebere
apoi se adaugă ciocolata şi se amestecă bine până ce aceasta din urmă se
topeşte.
Se lasă amestecul
să se răcească apoi se amestecă împreună cu cei 300 ml de smântână dulce dar,de
această dată bătută ( se bate smântâna dulce apoi se încorporează amestecul
răcit).
Se aşează crema
peste blatul de tort apoi se introduce tava în frigider pentru 6-8 ore ( eu
l-am lăsat peste noapte).
Ciocolata neagră
se topeşte la microunde sau la bain-marie ( se pune într-un castron deasupra
unei oale cu apă care fierbe).Într-un ibric se pun laptele cu zahărul şi smântâna dulce şi se
aduc la punctul de fierbere apoi se adaugă untul şi se amestecă bine.Se toarnă
compoziţia peste ciocolata topită şi se amestecă până când ciocolata prinde
luciu.Se pune glazura peste tort apoi se presară fulgii de ciocolată albă şi gata tortul.
Răcoritor şi bun!
Spor la
bucătărit!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu