Pentru cei /cele
ce adoră deserturile dulci/acrişoare ştrudelul cu vişine este soluţia
salvatoare!
Poate fi păstrat
chiar şi câteva zile la frigider (dacă rezistă), se prepară rapid, cu puţine
ingrediente şi este DELICIOS!
Ingrediente:
700-800 gr vişine
proaspete sau 1 kg congelate
1 pachet foi de
plăcintă
3-4 linguri zahăr
tos
2-3 linguri
pesmet
ulei sau unt
topit pentru uns foile
zahăr pudră
pentru ornat
2 linguri zahăr
tos şi 150 ml apă pentru sirop
Mod de preparare:
Se
curăţă vişinele de codiţe, se spală, se
scot sâmburii apoi se pun într-o strecurătoare cu zahărul tos şi se lasă pentru
cel puţin o oră. După ce foile de plăcintă s-au dezgheţat, se întinde pe masa de lucru una din foi, se
unge cu ulei sau unt topit, se pune încă una peste ea, se unge şi aceasta apoi
se mai pune şi cea de-a treia foaie care se presară cu pesmet. Se întind vişine
pe toată suprafaţa foii, mai puţin la capete apoi se îndoaie marginile spre interior şi se rulează foaia.
Dacă
doriţi ca ştrudelele să fie mai dulci puteţi presăra zahăr peste vişine după ce
le întindeţi pe foaia de plăcintă. Eu pun câte 4 foi atunci când prepar ştrudel
cu fructe ca să fiu sigură că nu se rup. Din cantităţile indicate se obţin 3
rulouri care se pun într-o tavă tapetată cu hârtie de copt şi se introduce în
cuptorul preîncălzit la 180 de grade pentru 30-35 minute sau până ce partea de
sus a strudelelor se rumeneşte uşor.
Se scoate tava
din cuptor, se stropeşte cu un sirop făcut din 2 linguri de zahăr şi 150 ml apă
(nu trebuie fiert) apoi se acoperă cu o cârpă curată şi se lasă să se răcească.
Foile de plăcintă se vor înmuia uşor şi nu se vor mai rupe atunci când le
tăiem. Se porţionează ştrudelele, se
pudrează cu zahăr şi se servesc cu mare poftă.
Spor la
bucătărit!